Folosește codul "LIVRARE0" pentru a beneficia de livrare gratuită !

Lucruri de bază la început de facultate

Lucruri de bază la început de facultate

Ai auzit de la cei mai mari că liceul e “copil mic” față de facultate. Viața de facultate e cu totul altă aventură. Hai să trecem prin câteva diferențe între liceu și facultate. Cum ar trebui să privești aceste diferențe? În primul rând, nu mai ești licean, trebuie să ții minte că ceea ce știai despre liceu, la facultate nu se aplică (în cea mai mare parte a lucrurilor). În al doilea rând, în primele săptămâni vei simți o curiozitate legată de materii, stilul de predare, colegii noi, viața de campus, orar, diferențele de predare. Iată câteva lucruri de bază la început de facultate pe care să le iei în considerare: chirie/campus, orar, cursuri, credite, note, metoda de evaluare – examen, practică.

➤ Chirie / campus – viața de campus poate fi frumoasă, dar și enervantă. Dacă ești o persoană căreia nu-i place să-și împartă camera cu cineva necunoscut, campusul nu e o opțiune. În cel mai bun caz, te vei orienta spre o chirie. Însă la chirie poți opta pentru o garsonieră sau un apartament mai spațios în care te poți alătura împreună cu prietene/prieteni pe care le/îi cunoști. Dacă însă n-ai bani de chirie va trebui să aplici pentru cazare în campusul universității. Ce poate fi frustrant în campus e faptul că nu toată lumea va avea același program ca tine. Poate ești o persoană matinală sau îți place să dormi super târziu sau super devreme și atunci ori tu, ori colegii de cameră, vor fi deranjați. La început, e bine să comunicați și să vă puneți de acord că la ora X să fie o liniște decentă pentru cei care vor să doarmă mai repede. Sunt câteva reguli de bun simț care trebuie aplicate în campus pentru o înțelegere cât mai bună. 

➤ Sigur abia ai așteptat să scapi de orarul de liceu, la care te așteptai în fiecare semestru să nu fie bine organizat, să trebuiască să te pregătești aproape pentru fiecare ora de mate, română, istorie etc. La facultate depinde de profesori/laboratoare, unii vor cere să mergi la laborator cu materia citită. Cel mai bine e să mergi la primele cursuri și laboratoare ca să-ți dai seama de cerința fiecărui profesor și astfel să te poți organiza mai bine.

➤ Ce înseamnă un curs? Practic, sunt câteva ore, 2-3 ore în care se  predă o materie. De ex la umf sunt laboratoare/lucrări practice unde aprofundezi materia de la curs (experimente chimice/determinări calitative și cantitative sau ții lucrarea practică la spital, pe pacient).

➤ Creditele și notele –  fiecărei materii îi e atribuit un număr de credite. Media finală se calculează făcând media ponderală (contează și nota, dar și numărul de credite). Recomandarea e să fii atent la materiile care au mai multe credite, cu cât iei o notă mai mică la o materie cu multe credite, cu atât ți-e mai mică media. Parțialele sunt examene mai mici pe care le dai în timpul semestrului din materia predata până în momentul respectiv. Nota de la parțiale te va ajuta la media finală. Uneori profesorii cer ca la parțiale să ai peste o anumită notă/medie ca să poți intra în examen.

➤ Metode de evaluare nu mai înseamnă teză sau test ci se numesc examene și parțiale. Seamănă puțin cu teza, în ideea că o dai după fiecare semestru. Dar examenul va fi pentru fiecare materie parcursă din acel semestru. Ca “încurajare”, un examen înseamnă cam cât te pregătești pentru bac. Perioada examenelor se numește sesiune. Examenele se programează de către studenți așa cum cad de comun acord ca le e mai ușor să învețe pentru fiecare examen. De exemplu, dacă nu ajung zilele pentru examene, poți avea 15 examene și doar 14 zile în care se dau examene, atunci studenții își pot programa 2 examene întro zi. Pot fi 2 examene ușoare sau 1 greu și unul mai ușor. 

➤ Practica de vară durează 2 săptămâni/1 lună, aici depinde de fiecare specializare. O poți face unde vrei, iar la finalul ei va trebui să duci o fișă ca dovadă (și aici diferă în funcție de specializare). Luând tot exemplu umf – vei avea un caiet cu teme pe care trebuie să le rezolvi și în toamnă un examen oral care valorează 2 credite. 

➤ Încă un lucru care merită menționat este faptul că la fiecare facultate sunt cantine. De regulă, mâncarea pregătită în campus este interzisă, deci singura opțiune e să te abonezi dacă poți la cantină și ești asigurat timp de o lună cu prânz și cină. Mai sunt și persoane creative în această privință. Singura problemă la cantină e că de multe ori se întâmplă să ai cursuri în timpul prânzului sau cinei. 

Oricum, cascada informațiilor de la început te vor da peste cap în primele săptămâni, dar dacă le iei pe rând îți va fi mai ușor. 

 

“Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaștem cele prezente, să aplicăm cele învățate.” Hipocrate

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Meniu Principal