Nu există produse în coș.

Cu toții am auzit, cel puțin o dată, de proverbul “Munca este brățară de aur”.
Drumul către un examen de succes (și nu numai) este presărat de multă muncă, trudă și timp petrecut învățând, studiind și punând fortând procesele gândirii la capacitate maximă. Chiar dacă unii ar spune că a învăța este cel mai simplu lucru pe care îl poți face, uneori nu e chiar așa, din două motive:
- informația care trebuie reținută nu este explicată suficient de bine sau nu redă un conținut coerent
- informațiile noi trebuie procesate dincolo de lectura și “trecerea în revistă” a conținutului de învățat
De aceea, cel mai important lucru pentru a avea un succes garantat al unui examen, este important să fim perseverenți în procesul de învățare (puțin cu puțin se adună). Mereu cunoștințele trebuie actualizate, consolidate și de a înnoite.
Să dezbatem puțin, cele două motive menționate anterior, cu privire la dificultatea procesului de învățare.
1. Cea mai evidentă situație (pe care majoritatea probabil ați întâlnit-o) este cea în care în carte (noțiunea teoretică) se dă o informație, iar în grile (noțiunea practică) este cu totul un alt răspuns față de ce spune teoria…
Cât de frustrant este acel moment și cât de dificil este să stai să analizezi toate posibilitățile prin care varianta corectă să corespundă cu noțiunea teoretică. Ba mai mult, se mai contrazic variantele de răspuns. Atunci este momentul acela în care apare un de-click, un moment de frustrare maxim și în care se creează un haos în minte.
Sunt două soluții de scăpare din acest impas.
a. Apelezi la o persoană capabilă să ofere explicații asupra contextului
b. Se analizează fiecare variantă de răspuns și se verifică validitatea acesteia, într-un ansamblu de idei conexe cu celelalte variante de răspuns (făcând un mic exercițiu de imaginație)
2. Aceasta este partea unde efortul depus este maxim, cel puțin până la un nivel satisfăcător de siguranță că informația a fost reținută.
Pentru a verifica dacă informația a fost bine fixată, vă propunem:
- corelați informația cu un lucru practic, obișnuit, de zi cu zi, prin care s-ar întâmpla ceea ce ați citit
- exemplificați practic: problemă de calcul, corelare cu un proces conex cu acesta, privirea în ansamblu a efectului manifestat etc.
- verificați la scurt timp (câteva ore sau una-două zile) dacă informația învățată a rămas fixată, iar dacă nu, reactualizați-o pe moment
Așa suntem și noi, echipa Grile Rezolvate. Încercând să pregătim materialele, zi de zi ne lovim de exemplele de mai sus. Muncim pentru voi, ca mai apoi să nu fiți puși într-un impas sau un moment de nesiguranță, în ceea ce privește rezolvarea unei grile.
Vă prezentăm, toate mijloacele prin care venim în ajutorul vostru:
- videoclipuri
- cărți
- meditații
Fiecare categorie vine în ajutorul vostru cu explicații cât mai simple (și în același timp detaliate) despre cum puteți învăța și cum să vă ușurați procesul de învățare.
Știm că nu este ușor (doar am trecut și noi prin examenul de admitere), dar suntem aici să vă ajutăm.
Dacă nu încă nu ați făcut-o, vă invităm să vedeți ce am pregătit pentru voi:
Instagram: https://www.instagram.com/grilerezolvate/
Tiktok: https://www.tiktok.com/@grilerezolvate
Facebook: https://www.facebook.com/grilerezolvate
Grup Facebook: https://www.facebook.com/groups/1490214721351226