Nu există produse în coș.

Ești pregătit să te așezi la birou. Deschizi manualul de biologie, deschizi caietul și vrei să te apuci de lucru.
*Bzz* cineva ți-a dat like la ultima postare pe Instagram;
E ok… continui să lucrezi, vei verifica mai târziu;
*BZZ* “Ce teme avem pe mâine?” – cineva începe o conversație pe grupul de colegi;
“Haide și ajută-mă cu ceva!!!” – te strigă mama;
Din nou, *BZZZZZ* “Hai pe-afară!” – te sună verișorul tău pentru care ești mulțumitor, fiindcă dacă nu ar fi fost el să te scoată din casă, ai sta închis în cameră toată viața.
Dar acum, nu prea e momentul potrivit…
Ai făcut față procrastinării, dar acum trebuie să scapi de aceste distrageri groaznice care îți inhibă concentrarea.
Apelurile de telefon, mesajele, notificările de pe platformele de socializare, familia – toate, distrageri comune. Însă, cum scăpăm de ele în timp ce încercăm să studiem pentru viitorul nostru?
CUM FACEM FAȚĂ DISTRAGERILOR VIRTUALE?
Când vine vorba de lucruri controlate via telefon sau alt smart-device care ne distrag de la muncă, cu siguranță cunoști sfaturile “închide-ți telefonul” sau “activează mod avion”.
Ei bine, eu nu sunt de acord cu aceste metode.
Când laptopul nu este o opțiune, mă folosesc de telefon pentru a căuta explicațiile unor noțiuni care nu îmi sunt de înțeles.
Oprirea notificărilor este o alegere bună, însă eu prefer să știu când cineva important mă contactează – părinți, unii colegi sau profesorii de la meditații.
Unele telefoane oferă posibilitatea de a crea excepții pentru unele contacte, pentru ca apelurile acestora să nu fie blocate de oprirea notificărilor sau starea “do not disturb” a deviceului.
O altă soluție este inclusă în aplicațiile de productivitate, precum cronometrele pomodoro care oferă vaste opțiuni de personalizare.
CUM NE CONCENTRĂM CU GĂLĂGIE ÎN CASĂ?
Aici e vorba de membrii familiei, sau alte persoane alături de care ne trăim viața.
Acum… nu îți pot spune să îți faci băgăjelul și să pleci de acasă.
Sau… poate că da?
Recomand învățatul la biblioteca locală.
Pe timpul vacanței de vară, mă trezeam în fiecare dimineață la ora 7, mâncam micul de jun, îmi făceam ghiozdanul și plecam la bibliotecă. Datorită altor elevi și studenți care au ales, de asemenea, sala de lectură a bibliotecii pentru a învăța sau a citi, atmosfera creată conferea productivitate maximă. Nu mi-a venit să cred că lecția pe care aș fi conspectat-o acasă în două sau trei ore, la bibliotecă am terminat-o în maxim o oră.
Am rămas impresionat de eficacitatea cu care lucram în acest context. Dacă biblioteca vă pune la dispoziție un astfel de spațiu, vă încurajez să profitați!
O altă opțiune sunt cafenelele. Cunosc multe persoane care aleg să studieze la o cafenea pentru același efect. Dezavantajul, în acest caz, este faptul că multe localuri îți dau voie să stai la masă doar dacă achiziționezi ceva… dar cui îi strică un mic cappuccino 😉
Însă, poate nu dorești să te aventurezi în afara confortului camerei și a biroului propriu. Atunci, cum faci față gălăgiei din casă?
Dacă este posibil să discuți cu familia ta, iar ei să îți respecte intervalul de muncă, atunci minunat. Frații mei mai mici, însă, nu prea înțeleg asta, iar eu nu doresc să devin dictator pentru a crea liniște deplină. Pentru mine funcționează căștile și muzica instrumentală, care ajută imens de mult să îmi mențin concentrarea.
Vă doresc o zi plină cu bucurii! 😀
∼ Un articol Praescriptio